Se pare ca sunt pur si simplu momente cand avem nevoie sa scriem. Un rand, o pagina, oricat. Pentru mine, scrisul este modul in care ma descarc, solutia pentru a putea trece mai departe si pentru a putea privi lucrurile in perspectiva. Sau pur si simplu o pasiune de care imi amintesc din cand in cand.
Azi m-am vazut cu un prieten, care m-a intrebat daca am mai scris ceva. Pe moment i-am raspuns ca da, gandindu-ma la agenda mea, unde scriu/aberez doar noaptea tarziu, cand am o idee si nu am cui sa o transmit. Nu se referea insa la ideile si gandurile scrise si uitate intre paginile unei agende, ci la ceva mai serios, la exprimarea acelor ganduri, cu scopul de a fi citite de oricine doreste sa le citeasca. Si poate are dreptate, poate chiar va iesi ceva bun din acest lucru, poate ca va exista macar o persoana care sa aprecieze si sa fie inspirata de ceea ce scriu eu. Sau, in cel mai rau caz, sa prinda incredere in propriile forte, avand blogul meu ca principal exemplu din categoria "se poate si mai rau".
Fostul meu profesor de romana spunea ca in publicarea unui jurnal, ne asumam intotdeauna anumite riscuri. Avea dreptate, atunci cand imparti cu ceilalti ceea ce gandesti tu este mereu riscant. Pentru ca ceilalti au ocazia sa te judece in forma bruta, asa cum esti, fara sa te poti feri de ei. Te pot eticheta extrem de usor. Pot interpreta gresit anumite idei, sau pot fi in dezacord cu ceea ce eu afirm cu incredere. Este, fara indoiala, un factor de vulnerabilitate, ca si cum ai iesi gol in fata tuturor. Nu vreau neaparat sa multumesc pe toata lumea. Vreau sa spun lucrurilor pe nume, asa cum le vad eu, si sper ca ceilalti se vor regasi in ceea ce voi scrie.
Vreau sa explic si titlul, care reflecta extrem de bine, dupa parerea mea, tema acestui blog, prin analogie. Cafeaua este, in primul rand, o bautura care te mentine treaz. Asta ar fi primul dintre subiectele pe care le voi aborda, realitatea. Este foarte important, metaforic vorbind, sa tinem ochii larg deschisi in permanenta la ceea ce se intampla in jurul nostru, sa fim mereu vigilenti si sa nu lasam pe nimeni sa ne ameteasca, sa ne pacaleasca, sa ne adoarma. Realitatea cafelei este, in al doilea, ca este amara. Cine o apreciaza, este de parere ca are o aroma puternica, delicioasa, de neconfundat, desi nu tuturor le place cafeaua. Laptele o indulceste. Acest blog va fi precum cafeaua cu lapte: va fi o reflexie a realitatii, voi scrie lucruri poate neplacute, precum gustul amar, insa scopul va fi mereu sa fie ceva productiv, ceva cu substanta, ceva savuros, ce merita citit. Voi scrie si despre lucruri frumoase, sau fantastice, voi indulci si eu lucrurile, voi visa. Voi scrie despre orice imi va trece prin cap, orice merita evocat, ma voi plange de atitudinile anumitor persoane si voi aprecia inocenta cu care viseaza altele, sau ma rog... ati prins ideea. Voi incerca sa cuprind tot ceea ce este important si evocatoe.
Sper ca am reusit sa fac inteles scopul acestui blog, fara a crea confuzii. Nu era necesara aceasta introducere, insa am simtit ca trebuie sa existe, macar pentru simplul fapt ca ma voi intreba la un moment dat de ce scriu, iar atunci va fi mereu acest post care sa imi aminteasca de unde si de ce a pornit totul. Sau poate ca chiar e inutila introducerea, dar am simtit nevoia. Si atat.
